Pentru mine filmul nu înseamnă o complexă artă privită cu mult subiectivism. Pentru mine, filmul reprezintă un stil de viață, un echilibru. Îmi place să ofer putere actorilor mei ireali ce la bază reprezintă mulțimea din care și eu fac parte. Îmi place să creez personaje și povești ce culeg de-a lungul timpului emoții și sentimente, într-un singur cuvânt, amintiri ce într-o bună zi vor fi singurul lucru ce ne va rămâne. Descrierea mea nu va fi niciodată la modul: eu fac, eu sunt cel mai bun sau uite ce ai de câștigat dacă vei lucra cu mine.
Prin simplul fapt că trebuie să cunosc oamenii înainte să dau rec, voi păstra relația cu aceștia din respectul pe care îl am pentru toată încrederea oferită în diversele proiecte în care eu a trebuit să mă implic din punct de vedere tehnic dar și emoțional. Cu toate că ne place să credem că deținem puterea cuvântului în fața oamenilor și a clienților, nu facem altceva decât să înjosim arta care pentru unii înseamna apogeu.
Îmi place să cred că cei ce sunt nevoiți să apeleze la un videographer, încearcă să înțeleagă că înainte de profesionalismul fiecăruia, puterea artistului de a-i înțelege este relația cea mai importantă între părți ce poate duce la mulțumirea și bucuria acestora.
